Michelle Obama va fi prezentă la o gală de strângere de fonduri, organizată pe 25 octombrie, la Hollywood, de actorul Will Smth, la care vor participa printre alții Salma Hayek și managerul cântăreței Lady Gaga, Troy Carter, informează hollywoodreporter.com.
Gala are ca scop strângerea de fonduri pentru campania electorală a lui Barack Obama.
Potrivit site-ului oficial de campanie, costul unui loc la o masă la această gală este de 2.500 de dolari, iar pentru o sumă de 10.000 de dolari un cuplu care participă la acest eveniment poate să facă și o fotografie cu prima doamnă a Statelor Unite ale Americii.
Totodată, pentru o sumă de 40.000 de dolari, doi invitați la eveniment pot petrece timp în prezența soției lui Barack Obama, înaintea cinei de gală.
Pe de altă parte, pe 26 octombrie, Michelle Obama va călători în La Jolla, San Diego, pentru o cină care are același scop de strângere de fonduri pentru campania soțului său. Evenimentul va fi organizat de miliardarul Irwin Jacobs.
Mai multe vedete hollywoodiene au organizat deja diverse tipuri de reuniuni pentru a strânge fonduri în favoarea președintelui Obama, printre ei numărându-se actorul George Clooney, cântărețul Marc Anthony și emblematica Anna Wintour, redactorul-șef al revistei Vogue. De asemenea, cântăreața Gwen Stefani a organizat „o zi familială” la reședința ei din Beverly Hills, pe 12 august, la care a participat și Michelle Obama.